Eroare
  • XML Parsing Error at 1:173. Error 9: Invalid character
Aloe Vera in istorie
Despre noi - Aloe Vera

Aloe in ancient egypt

Denumirea de “aloe” provine de la cuvântul arab „aloeh” care înseamn? în limba arab? “seva cristalin? ?i amar?”, iar planta a fost utilizat? înc? din antichitate, fiind renumit? pentru virtu?ile sale curative, înc? din timpurile cele mai îndep?rtate, de peste cinci milenii. De-a lungul secolelor, a fost mereu considerat? o plant? aparent magic?, în stare s? vindece toate bolile omene?ti. În spatele aspectului s?u umil ?i discret, planta de aloe ascunde ceea ce a fost deja definit ca un miracol al naturii cu virtu?i terapeutice.

Aloe în cultura asiro - babilonian?
Anticul popor asirian utiliza sucul de Sibaru sau Siburu (Aloe), pentru a îndep?rta nepl?cutele simptome ale indigestiei datorate mânc?rurilor alterate ?i a form?rii gazelor intestinale.
Un grup de arheologi, cunosc?tori ai sumerilor, au identificat la sf. sec. al XVIII-lea, într-un text cuneiform pe câteva pl?cu?e de argil?, o scriere cu privire la planta de aloe. Pe aceste pl?cu?e g?site în ora?ul Nippur, datate în jurul anilor 2000 î.H., se poate citi în mod clar: "frunzele sem?nau tecilor de cu?ite". Aceast? informa?ie singular? ne comunic? dou? aspecte relative ale arheobotanicii moderne. În primul rând, asirienii cuno?teau bine planta ?i anumite propriet??i ale sale, în al doilea rând, descrierea semnaleaz? utilizarea variet??ilor de Barbadensis Miller, mai bine cunoscut? sub numele de Vera.

Aloe în cultura egiptean?
Vechii egipteni o numeau "planta nemuririi" ?i o puneau printre darurile funerare înmormântate împreun? cu faraonii, pentru a asigura, chiar ?i dup? moarte, "s?n?tate spiritului faraonului". Sucul de Aloe Vera f?cea parte din re?eta care garanta conservarea îndelungat? a corpului mumificat al defunctului, ca în cazul faraonului Ramses II.
Prima atestare "documentar?" a plantei miracol Aloe Vera o g?sim încrustat? în piatr?, pe o pl?cu?? descoperit? într-un mormânt egiptean de acum 3500 de ani.
Primul tratat medical antic care men?ioneaz? planta Aloe Vera ?i efectele ei vindec?toare se estimeaz? c? a fost redactat în jurul datei 1553-1550 î.H, ?i se nume?te "Papyrus Ebers", lucrare ce poart? numele descoperitorului s?u Georg Ebers, egiptolog german.
Tot planta de aloe, în asociere cu alte ierburi, era utilizat? ca enteroclism? purgativ? de vechii egipteni.
Frumuse?ea Cleopatrei ?i a lui Nefertiti se datora utiliz?rii plantei de aloe, al?turi de regenerantele ?i hr?nitoarele b?i de lapte.
Sucul de Aloe Vera era utilizat ?i în scopuri esoterice, ca principal component al unor po?iuni, cum ar fi cele dedicate zei?ei Iside ?i zeului Ra.
?i în zilele noastre, în Egipt, aceast? plant? e considerat? ca emblem? a fericirii ?i protec?iei: ca plant? decorativ?, protejeaz? familia absorbind energiile negative aduse de unii vizitatori.


Aloe în Grecia ?i Roma antic?
Aristotel l-a sf?tuit pe Alexandru cel Mare s? ocupe insula Socotra, renumit? pentru planta?iile mari de aloe de acolo, planta de aloe fiind folosit? la tratarea r?nilor suferite de solda?i în timpul lungilor expedi?ii militare alexandriene. Însu?i Alexandru cel Mare a fost r?nit de o s?geat? ?i vindecat de c?tre un preot, care a folosit gel stors din frunzele plantei de aloe.
În Biblie se face de mai multe ori referire la aceast? plant?. În Psalmi (45 - 8) se spune clar c? "ve?mintele regilor sunt parfumate cu smirn? ?i aloe". În cap. 19 - 30 din Evanghelia de dup? Ioan: "Nicodim preg?ti un amestec de smirn? ?i aloe pentru îmb?ls?marea corpului lui Isus în vederea înmormânt?rii". Acest unguent a luat apoi, numele de "Elixirul din Ierusalim", de care s-au folosit multe culturi templiere ?i masonice, sl?vindu-i astfel, calit??ile sale curative ?i de întinerire a pielii, a corpului ?i a spiritului.
În primul secol d.H., atât Dioscoride, medic grec aflat în serviciul imperiului roman, cât ?i Pliniu cel B?trân, autorul tratatului "Historia Naturalis", descriau utiliz?rile terapeutice ale sucului de aloe, în vindecarea r?nilor, a tulbur?rilor de la nivelul stomacului, a durerilor de cap, a calvi?iei, a irita?iilor de la nivelul pielii, a problemelor de ordin oral ?i a altor tipuri de tulbur?ri.

Aloe în variata cultur? oriental?
Dintre cele 100 de specii de aloe prezente în lume, cele cu trunchiuri de dimensiuni considerabile se utilizeaz? în medicina ?i cultura tibetan? în realizarea remediilor terapeutice ?i a t?mâiei pentru medita?ie, folosite în special pentru a ob?ine un efect calmant, armonios ?i adormitor.
Crusta de Aloe aquilaria agallocha se folose?te ?i ast?zi în medicina Ayurvedic? pentru crearea unor remedii importante. Formula numit? Agar (hindus?) sau Agaru (sanscrit?) se folose?te mai mult în vindecarea infec?iilor la ureche, ochi ?i r?ni deschise.
Planta de aloe este citat? în ghidul sexual Kamasutra ca fiind un supliment nutritiv cu putere afrodiziac?.
In cartea sa "Milionul", vene?ianul Marco Polo descrie în istoria ?i legenda creat? în jurul plantei de aloe, utilizarea ?i r?spândirea ei prin c?ile comerciale ale imperiului chinez, din insula Socotra în întregul Orient.

Aloe în cultura maia?? ?i în Lumea nou?
Sucul plantei de aloe, preparat în infuzie ?i consumat apoi diluat în ap?, reprezenta în cultura maia?? un remediu împotriva durerilor de cap, în timp ce femeile maia?e î?i frecau de sâni frunzele de aloe pentru a produce în??rcarea precoce a fiilor lor, datorit? gustului amar pregnant.
În timpul c?l?toriei sale spre lumea nou?, Cristofor Columb, în jurnalul s?u, nota o fraz? care, singur?, ar trebui s? ne conving? de versatilitatea ?i eficacitatea acestui splendid remediu: "todo esta bien, hay Aloe a bordo" (totul e bine, exist? aloe la bord).
?i indienii din America g?seau în frunzele de Aloe Barbadensis Miller elixirul vie?ii îndelungate, în timp ce vr?jitorii foloseau calit??ile acestei plante în cadrul ritualurilor lor magice.
Datorit? operei de r?spândire a iezui?ilor, la sf. sec. al XVI-lea, aceste plante miraculoase au fost importate ?i în insulele Caraibe, în special în cele ce au devenit mai apoi, insulele Barbados. Din acest motiv, ast?zi, aceast? specie de aloe poart? numele de Aloe Barbadensis, chiar dac? în trecut purta numele de Aloe Vera dat de botanistul Linneo.

Aloe în lumea contemporan?
În 1851, cercet?torii englezi Smith ?i Stenhouse au efectuat primul studiu ?tiin?ific dedicat plantei de aloe, în care cei doi oameni de ?tiin?? identificau ?i d?deau numele primei componente cunoscute, aloina. De?i aceast? cercetare a fost rudimentar?,  farmacopeea mondial? o men?ioneaz? pentru utilizarea acestei substan?e în ob?inerea efectelor sale laxative.
În 1907, British Pharmaceutical Codex citeaz? extractele de aloin? ?i aloemodin? pentru ac?iunea lor purgativ?.
Doar dup? anul 1930 planta de aloe devine subiect de studii aprofundate, dezvoltate în special, în Statele Unite ale Americii ?i Rusia.
Marele interes din partea întregii comunit??i medico-dermatologice americane, cu numeroase cercet?ri ?i teste clinice atât la om cât ?i la animale, a ap?rut dup? anul 1935, când, doi medici de la Maryland, Collins ?i Collins, respectiv tat? ?i fiu, au publicat câteva studii despre utilizarea plantei de Aloe Vera în tratamentul radiodermatitelor. Cei doi medici, pe baza vechilor cuno?tiin?e erboristice, ?tiau c? gelul ob?inut din frunzele de aloe se utiliza în vindecarea r?nilor grave provocate de expunerea permanent? la soare. Au folosit aceste cuno?tin?e cu mare succes în cazul unei femei afectate de dermatit? clinic? post – radioterapie, ?i dup? cinci luni de la începerea tratamentului, pacienta a fost eliberat? din spital complet vindecat?, caz în mod absolut incomparabil cu cel al altor pacien?i ce sufereau de acela?i diagnostic.
În 1940, profesorul Tom Rowe, de la Universitatea din Virginia, a efectuat primele analize orientate spre cunoa?terea con?inutului fotochimic al plantei de aloe. Prin studii realizate pe ?obolanii din laborator, supu?i mai întâi radia?iilor ?i apoi gelului de aloe, a descoperit c? agentul medicamentos trebuia s? se g?seasc? concentrat în partea dur? ?i coriacee a frunzei de aloe.
În 1957, studii efectuate în URSS pe dou? specii diferite, Aloe arborescens ?i Aloe striatula, au eviden?iat capacitatea regenerant? a ?esuturilor cutanate oferit? de preparatele pe baz? de aloe (capacitate documentat? ?i atestat? definitiv de studii paralele efectuate în 1959 de Ministerul S?n?t??ii American) ?i au descoperit în plus utilitatea gelului în patologiile ginecologice ?i paradentare, ajungând la concluzia c? acesta reducea cu 50% timpul de vindecare a leziunilor cutanate datorate deger?turilor, arsurilor sau eritemelor solare. Alte studii ale ru?ilor scoteau în eviden?? faptul c? planta de aloe, în interiorul s?u, con?ine numeroase substan?e medicamentoase, printre care acidul salicilic ?i acidul cinamic, respectiv antidolorific ?i antihelmintic sau vermifug.
La sfâr?itul anilor ´50, farmacistul texan Bill Coats a reu?it s? stabilizeze pulpa plantei de aloe, f?când posibil? comercializarea sa în întreaga lume, f?r? nedoritele probleme de oxidare sau de fermentare, ce puteau s? compromit? validitatea preparatului, fie el sub form? de suc alimentar sau crem? dermatologic? de uz topic. Aceast? descoperire a consacrat în mod definitiv aceast? plant? în ampla panorama etno-medical?, fiind în prezent considerat?, pe bun? dreptate, regina plantelor terapeutice existente pe P?mânt.

 

 

Translator

Extensions by Siteground Web Hosting